Activitatea Inspectoratului de Stat în Construcţii în domeniul evenimentelor în construcţii,
în luna august 2016

 

         Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C., prin Inspectoratele Regionale în Construcţii, îndeplineşte activitatea specifică de monitorizare a siguranţei în construcţii, în cadrul funcţiei de sprijin "monitorizarea pericolelor şi riscurilor specifice, precum şi a efectelor negative ale acestora", potrivit Hotărârii de Guvern nr. 2288/2004 din 09.12.2004 pentru aprobarea repartizării principalelor funcţii de sprijin pe care le asigură ministerele, celelalte organe centrale şi organizaţiile neguvernamentale privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, urmărind respectarea reglementărilor tehnice privind modul de tratare a evenimentelor produse la construcţii, cauzate de fenomene sau calamităţi naturale, respectiv: cutremure de pământ, inundaţii, alunecări de teren şi altele asemenea sau provocate prin acţiuni ale omului, cum ar fi: incendii, explozii, deficienţe de concepţie şi/sau de execuţie şi altele asemenea, cu repercusiuni defavorabile asupra stării şi siguranţei construcţiilor.

    1.   Incendiu în București, Calea Crângași nr. 87

    01.08.2016, în jurul orelor 15:00, București, sector 6, Calea Crângași nr. 6
    Constatări:
    Clădirea cu destinația de spații comerciale are regim de înălțime S+P+M+4. Cauzele incendiului nu se cunosc încă, în prezent efectuându-se cercetări. S-au constatat degradări ale instalației electrice, ale tâmplăriei exterioare și ale finisajelor interioare de la et. 2 tehnic. Reprezentanții I.S.U. au intrvenit la aprox. 5 min de la producerea incendiului, l-au localizat și l-au stins. 
    Măsuri dispuse:
    Menținerea restricționării accesului și exploatarea spațiului afectat, până la aplicarea măsurilor de eliminare a oricărui risc. Stabilirea de către un expert ethnic atestat a unor măsuri de punere în siguranță a clădirii, precum și efectuarea unei expertize tehnice, care să stabilească starea tehnică a clădirii și soluțiile tehnice de readucerea clădirii la parametrii inițiali.

    2.   Explozie în bloc de locuințe Iași

    01.08.2016, în jurul orelor 20:20, str. Teodor Văscăuțeanu nr. 8, bl. C2, Iaşi, judeţul Iaşi.
    Constatări:
    Evenimentul a avut loc la un bloc de locuințe S+P+4E, cu un număr total de 16 apartamente. Acesta avea structura din zidărie de cărămidă portantă, cu stâlpișori din beton armat, planșee din beton armat monolit, anul execuției fiind 1979. Explozia s-a produs ca urmare a unor posibile acumulări de gaz, sursele de emisie nefiind identificate până în prezent. Avarii: toate apartamentele de la parter au diverse grade de avariere, planșeele dintre camerele de la parter și etaj de la fațada lateral stânga sunt distruse în proporție de 100%, câteva planșee de peste subsol și parter au fost distruse prin fracturare, peretele portant exterior de colț  a fost distrus în totalitate, se înregistrează avarii ale pereților structurali din subsol, tâmplăriile termopan de la 3 balcoane au fost proiectate în exterior, instalațiile de gaze ale apartamentelor de la parter au fost parțial distruse.
    Măsuri dispuse:
    Interzicerea circulației pietonale în zonă. Efectuarea unei expertize tehnice de către un expert tehnic atestat. Măsuri de intervenție imediată, efectuate de către firme specializate, cu personal tehnic atestat, în baza unei autorizații emisă în regim de urgență. Recomandarea interzicerii accesului în imobil până la aplicarea măsurilor de siguranță.

    3.   Inundații în satul Jac, județul Sălaj

    01.08.2016, în jurul orelor 15.45, judeţul Sălaj, comuna Creaca, satul Jac.
    Constatări:
    Din cauza unei ploi torențiale însoțită de căderi de grindină, în data de 01.08.2016 s-au produs inundații în satul Jac din județul Sălaj, care au constat în inundarea mai multor curți, gospodării, anexe gospodărești, terenuri agricole. Au fost afectate 20 de case la care au fost inundate subsolurile, 25 de anexe gospodărești, o porțiune de 1,9 km din DC 19 și 3,5 km de străzi.
    Măsuri dispuse:
    La data prezentei informări nu există drumuri comunale, județene sau naționale blocate sau închise.

    4.   Desprindere cărămidă aparentă de pe fațada unui bloc din Târgu Jiu.

    09.08.2016, în jurul orelor 12:30, judeţul Gorj, municipiul Târgu Jiu, str. Magheru bl. 2B.
    Constatări:
    Evenimentul a avut loc la blocul nr. 2B  care are 2 scări. Din cauza neefectuării lucrărilor de întreținere și reparații de către proprietari, cărămida aparentă montată pe fațada blocului la etajul 4(ultimul), în dreptul geamurilor de la casa scăriis-a desprins și a căzut, afectând mașinile parcate în zonă. O porțiune de aprox. 2,5 – 3 mp de cărămidă aparentă, în cădere a afectat două mașini parcate în zonă.
    Măsuri dispuse:
    Inspectorii în construcții din cadrul I.J.C. Gorj, au dispus Asociației de proprietari să ia măsuri pentru recuperarea cărții tehnice a construcției de la proprietarul initial.

    5.   Cutremur de 3,5 grade Richter în zona Vrancea, 09.08.2016

    09.08.2016, ora 07:56:54, zona seismică Vrancera, cutremur de pământ.
    Constatări:
    Cutremurul de pământ a avut o magnitudine de 3,5 grade pe scara Richter, s-a produs la o adâncime de 135 km și la o distanță de 41 de km de Covasna. Nu s-au semnalat pagube.
    Măsuri dispuse:
    Au fost luate măsuri pentru informarea membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vrancea, cât și de înștiințare a tuturor comitetelor locale pentru situații de urgență din județ prin intermediul aplicației SMS.

    6.   Incendiu la Rm. Vâlcea, incinta Oltchim

    09.08.2016, în jurul orelor 23:56, municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Uzinei nr. 1, judeţul Vâlcea
    Constatări:
    Evenimentul a avut loc la la depozitul nr. 2 din cadrul depozitului central, situate în incinta S.C. OLTCHIM S.A, s-a declanșat un incendiu în urma căruia au ars materiale existente în depozit(folie, saci, material lemnos, etc.).
    Incendiul nu s-a soldat cu victime, doar cu pagube materiale. Nu se cunosc la această oră efectele incendiului asupra structurii de rezistență.
    Măsuri dispuse:
    Inspectorii în construcții din cadrul I.J.C. Vâlcea au dispus: interzicerea accesului în incintă și izolarea perimetrului afectat, efectuarea unei expertize tehnice.
    I.J.C. Vâlcea va efectua un control privind urmărirea comportării în exploatare și va dispune măsuri.

    7.   Cutremur de 4,0 grade Richter în zona Vrancea, 14.08.2016

    14.08.2016, ora 17:44:31, zona seismică Vrancea, cutremur de pământ
    Constatări:
    Cutremurul de pământ a avut o magnitudine de 4,0 grade pe scara Richter, s-a produs la o adâncime de 144 km și la o distanță de 24 de km de Covasna. Nu s-au semnalat pagube
    Măsuri dispuse:
    Au fost luate măsuri pentru informarea membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vrancea, precum și de înștiințare a tuturor comitetelor locale pentru situații de urgență din județ prin intermediul aplicației SMS.

    8.   Surpare mal de pământ, com. Bogați, Argeș

    16.08.2016, ora 11.15, comuna Bogați, judeţul Argeș
    Constatări:
    Accidentul a avut loc la şantierul pentru înființare rețelei de canalizare și stației de epurare. Cauzele producerii evenimentului: execuția săpăturii unei tranșee cu pereți verticali, fără sprijiniri pe toată înălțimea.
    A avut loc surparea malului de pământ în timpul execuției săpăturii tranșeei pentru montarea țevii de PVC, cu accidentarea unui muncitor, fără pierderea de vieți omenești.
    Măsuri dispuse:
    După efectuarea controlului la fața locului și la factorii implicați, IJC Argeș va transmite constatările și măsurile dispuse în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

    9.   Cedare structură de rezistență trotuar, Târgu Mureș.

    18.08.2016, ora 10:30, Târgu Mureș, pod peste pârâul Poklos, situat la intersecția străzii Secerei cu strada Tudor Vladimirescu, judeţul Mureș.
    Constatări:
    Infrastructura podului este formată din stâlpi circulari în formă de cadru în V din beton armat rezemat pe fundații. Suprastructura este din grinzi și placă de suprabetonare. Lungime de 16,4 m, lățime carosabil 10,00 m și două trotuare în consolă cu lățimea de 2,8 m fiecare. În vederea efectuării lucrărilor de curățire a albiei, ABA Mureș urma să amplasaze un încărcător frontal în albie, cu ajutorul unei automacarale care a calat parțial pe trotuarul din amonte. În momentul coborârii încărcătorului, din cauza faptului că structura de rezistență a trotuarului nu era capabilă să preia sarcina, acesta a cedat. În urma evenimentului, trotuarul din amonte s-a desprins de marginea podului, fiind distrus în totalitate, implicit parapetul de protecție.
    Măsuri dispuse:
    -  restricționarea circulației auto pe partea carosabilă și pe trotuarul din aval.
    -  efectuarea unei expertize tehnice de către un expert tehnic atestat,
    - efectuarea lucrărilor de reparații/consolidări, în baza unei documentații tehnice elaborate potrivit prevederilor legale.

    10.   Cutremur de 3,8 grade Richter în zona Vrancea, 19.08.2016

    19.08.2016, ora 08:39:19, zona seismică Vrancea.
    Constatări:
    Cutremurul de pământ a avut o magnitudine de 3,8 grade pe scara Richter, s-a produs la o adâncime de 146 km și la o distanță de 35 de km de Covasna. Nu s-au semnalat pagube.
    Măsuri dispuse:
    Au fost luate măsuri pentru informarea membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vrancea, precum și de înștiințare a tuturor comitetelor locale pentru situații de urgență din județ prin intermediul aplicației SMS.

    11.    Prăbușire mal de pământ Zlatna, jud. Alba

    25.08.2016, în jurul orelor 16:00, oraș Zlatna, sat Valea Mică, judeţul Alba
    Constatări:
    Evenimentul a avut loc la obiectivul ”Reabilitare și extindere rețea de canalizare în orașul Zlatna-rest de executat”.
    Cauza probabilă a accidentului este prăbușirea taluzului șanțului în timpul execuției lucrărilor de canalizare. În urma prăbușiri taluzului șanțului a rezultat decesul lucrătorului.
    Măsuri dispuse:
    La data constatării era executată umplutura șanțului, lucrările fiind oprite. Șanțul nu mai este descoperit. În cursul zilei de 29.08.2016, I.J.C. Alba va efectua un control în execuție la acest obiectiv, în urma căruia va dispune măsuri în conformitate cu prevederile legale în vigoare.