I.S.C.

Organ tehnic specializat care exercită controlul de stat în domeniul construcţiilor

 

I.S.C. – Aparatul Central

Date contact:
București, str. C.F. Robescu nr. 23,

sector 3, cod poștal 030217

 

 

Emitere avize tehnice și acorduri

 

 

AVIZUL TEHNIC


este emis de Inspectoratul de Stat în Construcţii - ISC în conformitate cu HG nr. 1072/2003 cu modificările ulterioare şi cu Metodologia de emitere a avizului tehnic de către ISC pentru documentaţiile tehnico–economice aferente obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice, aprobată prin Ordinul MDRAP nr. 901/2015.
Avizul tehnic ISC este necesar pentru aprobarea investiţiei / includerea într-un program de finanţare şi se emite pentru documentaţii tehnico–economice întocmite la faza studiu de fezabilitate / documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţie, conform prevederilor:

 

-HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico–economice aferente obiectivelor / proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice

-HG nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului–cadru al documentaţiei tehnico–economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii

Documentaţiile tehnico–economice, vizate conform cu originalul de către beneficiar, vor fi însoţite de o cerere-tip  (se găseşte la rubrica “Informaţii publice – Formulare”).

 

ACORDUL PENTRU INTERVENŢII ÎN TIMP ASUPRA CONSTRUCŢIILOR EXISTENTE


este necesar pentru obţinerea autorizaţiei de construire, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Documentaţia tehnică se întocmeşte conform Ordinului nr. 486/500/2007 emis de MLDPL/ISC pentru aprobarea Procedurii privind emiterea acordului de către ISC pentru intervenţii în timp asupra construcţiilor existente, cu modificările ulterioare şi va fi însoţită de o cerere-tip (se găseşte la rubrica “Informaţii publice – Formulare”).