I.S.C.

Organ tehnic specializat care exercită controlul de stat în domeniul construcţiilor

I.S.C.

Aparatul Central

Date contact:
București,

str. C.F. Robescu nr. 23,

sector 3, cod poștal 030217

 

 

 

 

 

 

CONFIRMAREA DREPTULUI DE PRACTICĂ A TITULARILOR DE AUTORIZAȚII DE
RESPONSABIL TEHNIC CU EXECUȚIA
 

 

    Dreptul de practică se dovedește cu legitimația aflată în termen de valabilitate emisă de I.S.C. o dată cu autorizația aflată în termen de valabilitate.

   Termenul de valabilitate a legitimației este de 5 ani de la data emiterii, iar dreptul de practică se poate confirma din 5 în 5 ani, în condițiile proceduri, prin emiterea unei noi legitimații cu același termen de valabilitate.

   Titularii autorizațiilor de responsabil tehnic cu execuția a căror legitimații nu sunt în termenul de valabilitate, nu vor desfășura activitate în domeniul autorizat, în perioada în care legitimația nu este valabilă.

   Pentru confirmarea periodică privind exercitarea dreptului de practică, în scopul continuării activității, diriginții de șantier autorizați vor înregistra la I.S.C. un dosar, cu cel puţin 45 de zile înainte de data expirării valabilității legitimației.

   Dosarul pentru confirmarea periodică privind exercitarea dreptului de practică a responsabilului tehnic cu execuția autorizat va cuprinde următoarele documente:
1. cerere întocmită conform modelului din anexa nr. 4 la procedură;
2. copia actului de identitate;
3. copia autorizației în valabilitate;
4. legitimația în original;
5. persoanele autorizate cărora ultima perioadă de valabilitate a vizei specificate pe legitimație a expirat vor da o declarație pe propria răspundere, scrisă de mână, datată și semnată, din care să reiasă dacă din momentul expirării vizei până la data depunerii dosarului au/n-au desfășurat activitate în domeniul/domeniile, subdomeniul/subdomeniile autorizat/autorizate;
6. copia ultimului proces-verbal de supraveghere a activității persoanelor autorizate;
7. persoanele autorizate care nu desfășurat activitate în domeniul/domeniile, subdomeniul/subdomeniile autorizat/autorizate în timpul ultimei perioade de valabilitate a vizei specificate pe legitimație vor da o declarație pe propria răspundere, scrisă de mână, datată și semnată, din care să reiasă acest lucru;
8. declarație pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul nu este înscris în cazierul judiciar, că nu a suferit condamnări pentru concurență neloială, abuz de încredere, fals sau altă infracțiune pentru care este prevăzută pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 12 la procedură;
9. document de plată a tarifului pentru confirmarea periodică a dreptului de practică a responsabilului tehnic cu execuția autorizat în contul IJC/ICMB în a cărui rază domiciliază solicitantul;
10. evidenţa activităţii ce rezultă din registrul electronic de evidenţă a activităţii responsabilului tehnic cu execuția, completat la zi. Registrul va fi listat din aplicația existentă pe site-ul ISC, semnat și ștampilat;
11. documente doveditoare privind perfecționarea profesională continuă a specialiștilor care desfășoară activități în domeniul construcțiilor, în domeniul/subdomeniul în care dorește autorizarea – adeverință de absolvire în ultimii doi ani, anteriori depunerii cererii, a unui curs de perfecționarea profesională continuă în domeniul construcțiilor în conformitate cu prevederile art. 49 din procedură;
12. adeverinţă medicală eliberată de medicul de medicină a muncii care să ateste posibilitatea fizică şi psihică a candidatului de a practica servicii de responsabil tehnic cu execuția, inclusiv lucru la înălțime;
13. două fotografii recente, color în format 3 x 4 cm.

   Copiile documentelor solicitate la pct. 2, 3 și 6 vor fi certificate olograf privind conformitatea cu originalul, de către solicitant.

   Tariful pentru confirmarea periodică a dreptului de practică și emiterea legitimației este de 100 lei / autorizație/legitimație și se achită în contul IJC/ICMB în a cărui rază de competență domiciliază titularul autorizației.

   Dosarul poate fi depus la sediul I.S.C. sau se poate transmite prin serviciul poştal la adresa ISC - Str. C.F. Robescu nr. 23, sector 3 Bucureşti, electronic la adresa isc@isc.gov.ro sau prin intermediul PCU electronic la adresa http://www.edirect.e-guvernare.ro.

   În urma analizării dosarului de confirmare periodică privind exercitarea dreptului de practică și a activității responsabilului tehnic cu execuția autorizat, concluzionate în Procesul - verbal de supraveghere a activității întocmit în urma procesului de evaluare, comisia de autorizare poate recomanda:
    a) confirmarea periodică privind exercitarea dreptului de practică prin emiterea unei noi legitimații;
    b) suspendarea dreptului de practică a responsabilului tehnic cu execuția autorizat.

   I.S.C. eliberează noile legitimaţii în termen de 45 de zile lucrătoare de la data înregistrării dosarului sau de la data primirii eventualelor completări sau clarificări necesare. Până la eliberarea noilor legitimații, titularii acestora pot exercita activitatea în domeniile autorizate.

   Titularii pot ridica legitimaţia sub semnătură de la registratura I.S.C. - inspectoratul teritorial pentru care solicitantul a optat în cererea de confirmare periodică a dreptului de practică.